Host Program, ajutor pentru cei nou veniti in Canada

Inainte de a ajunge in Canada multi se intreaba "Ce vom face acolo la inceput? Cum ne vom descurca?". Este adevarat ca majoritatea au pe cineva sau ceva care sa-i astepte la incept de drum. Iar in ultimul timp s-au inmultit canalele de informare si nu mai este asa de greu sa afli cum sa-ti faci un cont bancar, cum sa aplici pentru asigurarea de sanatate sau cum sa iei primul permis de conducere. Dar de multe ori este foarte greu sa cunosti oameni care sa traiasca precum canadienii. Este dificil sa-ti schimbi modul de a privi lucrurile stand langa cei care gandesc la fel ca tine. Impactul cu noua cultura este de multe ori dureros.
Canada fiind una din tarile care accepta emigrantii si refugiatii din toata lumea a trebuit sa creeze si parghiile pentru acomodarea cat mai rapida si facila a acestora in comunitati. Iar pentru ca in aceasta tara comunitatea joaca un rol major in dezvoltarea si mentinerea stabilitatii sociale a fost conceput programul Host pentru ca noii veniti sa fie invatati cum sa traiasca in Canada.
Ce este programul Host?Programul Host a fost initiat in 1987 ca raspuns la sosirea in Canada a refugiatilor din sud estul Asiei dar a devenit unul din cele mai importante activitati ale asociatilor de servicii pentru imigrare. Este un program federal fondat cu scopul de a facilita intalnirea noilor veniti cu voluntari canadieni. Prin intalnirile acestora se exerseaza limba engleza sau franceza, se pot afla informatii referitoare la serviciile publice, ajutor in vederea cautarii unei slujbe fiind uneori recomandari valabile. Nu e de neglijat nici faptul ca impreuna pot participa la activitati comunitare, socializand. Si foarte important, se pot depasi momentele de stres datorate mutarii in alta tara.
Este considerat ca prin acest program iti faci un prieten. Un prieten canadian,voluntar, care isi sacrifica o parte din timpul sau pentru a te sustine si a avea cu cine sa vorbesti, sa pui intrebari si sa ai cu cine te intalni. Dar el nu este obligat sa te gazduiasca sau sa te ajute financiar. El doar te sustine in incercarea de a te acomoda cat mai repede.
Unde gasiti hostul? Singurul lucru care il aveti de facut este sa cautati o asociatie de servicii pentru imigranti in zona in care locuiti (lista acestora o gasiti pe siteul CIC, http://www.cic.gc.ca/english/resources/publications/welcome/wel-20e.asp) si sa va inscrieti in program. Ei vor cauta un voluntar pentru voi, uneori sa se potriveasca profilului vostru: varsta, studii etc.
Stiu ca multi ar spune "la ce am nevoie de host, cand am venit la rude/prieteni din tara mea natala, am aici cine sa ma sustina". Exact aceasta este si ideea. El, "hostul" este altceva. Un alt punct de sprijin, o alta cale de ati face o idee despre viata de aici.
Ca exemplu, eu nu aveam nevoie de host, sa zicem din mandrie. Plus ca am pe cineva venit de foarte multi ani in Canada unde mai socializez. Dar am fost sunati si ni s-a propus o intalnire cu o familie voluntara. Am acceptat si acum nu regretam. Am inceput prin a ne intalni o data, apoi am fost invitati la cottage, ei au fost invitati la ziua fetitei mele, am luat cina impreuna, si acum pot spune ca ne-am mai facut un prieten. Poate nu se intampla de fiecare data asa. Dar este o oportunitate. Nu costa decat putin timp petrecut cu cineva nascut aici. Timp oferit si de acesta.
Este un pas mic spre integrare dar merita facut.

Veverite si sirop de artar

Multi dintre cei care se gandesc la emigrare se lovesc constant de un cliseu stupid। Parinti, prieteni, cunostinte folosesc cu precadere in dialogul surzilor sintagma "cainii cu covrigi in coada". Atat de strident suna la un moment dat incat scartaitul unghiilor pe tabla neagra pare ciripit de pasari primavara. Raspunsul la intrebarea cu pricina ar fi foarte simplu, in Canada nu sunt cainii vagabonzi pe strada, si , deci, mergand pe firul desfacut al logicii lipsesc si covrigii. In schimb apar in peisaj veveritele, iar pe cozile lor stufoase cel mult se vor gasi poate niste donuts (sau corect doughnut) stropiti cu sirop de artar. Dar de atatea ori m-am impedicat de cainii proverbiali standu-mi covrigii -n gat incat am cautat sa vad unde se termina adevarul si incepe fictiunea.
Intr-o primavara am ajuns si eu in tara artarului. Am descoperit cu durere in sufletul de ratacit pe pamanturi straine ca toti cei lasati in urma aveau mare mare dreptate. Nu am gasit nici un caine singur daramite ceva de rontait in coada. Dar am dat peste o veverita. De fapt, era singura care se oprise sa priveasca in ochii mei goi si umezi, celelalte o zbughisera in artarii de pe marginea drumului. M-am uitat la coada ei si , spre disperarea mea, nici urma de covrig. Toate sperantele, visele , planurile de viitor se naruisera intr-o secunda, precum un castel din cartile de poker. Atunci imi reveneau in minte, din ce in ce mai cumplit si pervers, cuvintele parintilor, prietenilor, cunostintelor. Era sfarsitul.
Dar veverita, privindu-ma , parea a spune (sau chiar a vorbit, in acel moment realul devenise ireal), cu intelepciunea batranilor filizofi cititi pe bancile scolii: "covrigii cautati de tine exista cu adevarat, dar trebuie ca mintea si inima ta sa se deschida precum nufarul la ivirea zorilor, sa faci efortul de a intinde mana si a bate la usa iar cand va fi momentul, ofera ce ti s-a oferit. Ce este bun are un pret". Spunand acestea sari pe o ramura si de acolo nu se opri pana in varf.
Atunci am inteles, mi-am tranformat dorinta in vointa si am plecat la drum sa caut covrigii. Ei sunt pe aici , pe unii i-am avut, unii mai trebuie descoperiti, iar cei mai multi vor fi pierduti. Si realizez acum ca cine alearga dupa caini risca sa se impiedice de veverite.